Duminică / HC Minaur Baia Mare – HC Odorhei |
|
• Avramescu: “meciul este dificil şi trebuie abordat cu mare grijă” Ieri dimineaţă, Minaur a avut antrenament. Alt antrenament este programat pentru această dimineaţă. În cursul serii, Odorhei a solicitat poziţie în sală. Duminică, de la 11.00, Minaur va evolua în faţa propriilor suporteri, în compania echipei HC Odorhei, una dintre surprizele plăcute ale acestui campionat. Va fi ultima etapă a turului. Înaintea acestui meci, Minaur ocupă locul 8 în clasament, cu 12 puncte. HC Odorhei este pe locul 4, cu 16 puncte. Îngenuncheaţi în faţa propriului public, adversarii de duminică ai Minaurului vin la Baia Mare după puncte. De altfel handbaliştii lui Ştefan Constantin au obţinut cinci puncte în deplasare, doar Bucovina Suceava şi Poli Timişoara reuşind să cîştige pe propriile terenuri în faţa echipei din Odorhei. De cealaltă parte, Minaur nu este o echipă obişnuită să cedeze puncte pe semicercurile băimărene: doar Bucovina Suceava a reuşit un egal la Baia Mare. Aşadar, duminică dimineaţă, în ultima etapă a turului, se anunţă meci interesant. Ramona-Ioana POP
|
|