Noutati
Retrospective
Povestea sezonului 2008/2009 (V) 





| Povestea sezonului 2008/2009 (V) |
|
|
|
| luni, 15 iunie 2009 | |
|
A şaptea etapă, la Piteşti pentru Minaur, nu avea decît varianta victoriei. Pentru că patru eşecuri la rînd şi locul 12 în clasament obligau minaurişti la joc. Şi victorie a fost (22-21), prima din sezon obţinută în deplasare. Un meci în care Gavrilovic a jucat rolul principal, cu 9 finalizări. „Sînt mulţumit în primul rînd că am obţinut această victorie” răsufla uşurat Petre Avramescu, dat fiind că blestemul de a pierde puncte după puncte părea sfărîmat. Doar un singur loc a urcat Minaur în urma acestei victorii, pînă pe 11. La Suceava, Minaur pierde cu 23-35. După ce, în campania de pregătire a noului sezon, minauriştii făcuseră egal cu sucevenii la ei acasă şi îi bătuseră la Cluj. Dar, după deja celebrul principiu „iarna nu-i ca vara”, nici meciurile de pregătire nu seamănă cu cele oficiale. Sucevenii ne trimit din nou pe locul 12. Urmează o perioadă de pauză în Ligă, dictată de programul naţionalei României (stagiu de pregătire, Trofeul Carpaţi şi două meciuri de calificare la CE 2010). Niciun minaurist la naţionala mare, doi la naţionala de tineret: Asoltanei şi Popescu. Cu vizita orădenilor la Baia Mare, în cadrul etapei a IX-a, aşa se reia Liga pentru Minaur, care nu mai cîştigase acasă din a doua etapă de tur. 27-26 pentru Baia Mare, 10 goluri fiind marcate de Gavrilovic. Pînă pe 10 urcă Minaur, care obţine a treia victorie a sezonului. În etapa aX-a, Baia Mare întîlnea Reşiţa lui Aihan Omer. 37-29 pentru gazde. Gavrilovic şi Asoltanei, cu cîte 6 goluri – principali marcatori pentru Minaur. „Sînt mulţumit de copiii mei cum au jucat, cu tupeu, nu au intrat în teren intimidaţi de cartea de vizită a jucătorilor pe care i-au avut în faţă” declara Avramescu. Şi Liga se întrerupe din nou. Lotul României se află în pregătiri la Reşiţa pentru meciuri din calificările pentru CE 2010. Niciun minaurist la bordul reprezentativei. În pauza competiţională, Minaur s-a impus în două meciuri amicale cu Satu Mare. Alte stiri: |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
![]() |
: | ![]() |
| << | Actual | >> |