Minaur Baia Mare

Maricel Voinea

luni, 01 mai 2006

Maricel Voinea (Graiul MM 4895 din 1 mai 2006)

MARICEL VOINEA: "Minaur a fost cea mai bună echipă de handbal din lume pentru mine"

Ieri, la meciul de handbal dintre HC Minaur Baia Mare şi UCM Reşiţa a asistat şi Maricel Voinea, cel mai valoros şi mai celebru jucător al Minaurului din toate timpurile. Acompaniat de soţia sa, Maricel Voinea a stat la meciul Minaurului, a aplaudat fazele mai spectaculoase şi a salutat cu modestie publicul care l-a aplaudat cu insistenţă şi cu mare dragoste atunci cînd numele lui a fost rostit la microfon de crainicul sălii. După meci, copiii au venit şi i-au solicitat autografe. Copii destul de mici cît să ştie de "efectul MV" doar din legendele Minaurului. Fără fasoane de vedetă de carton, fostul mianurist a acordat autografe în drum spre vestiarul Minaurului, unde a dorit să intră şi să-i felicite pe actualii minaurişti pentru victorie. A dat mîna şi cu fostul său antrenor secund, Petre Avramescu. După care, cu amabilitate, a acordat un interviu pentru cititorii "Graiului".

o carieră sportivă de 35 de ani

Aţi plecat de la Minaur în 1989, cu destinaţia Spania. Ce aţi făcut în mare de atunci şi pînă azi?

În august 1989 am plecat, împreună cu Vasile Stîngă. Am plecat legal, ca antrenor, dar am jucat la Videsa Valencia. Trei ani am evoluat pentru acea echipă, răstimp în care am şi cîştigat Cupa Spaniei. Apoi am evoluat doi ani la o echipă de primă ligă în Germania. Din 1994 şi pînă în 1998 am fost antrenor-jucător la o echipă germană de liga a doua, apoi am trecut la o echipă de liga a patra, unde am rămas doi ani, după care am ajuns în localitatea unde m-am şi stabilit, undeva lîngă Munchen. Cariera mea de handbalist şi de antrenor s-a încheiat în 2004.

Aţi făcut o statistică?

Nu. Aproximativ nouă ani am fost antrenor de handbal, vreo 35 am fost handbalist.

Şi după peste trei decenii trăite lîngă semicercuri, v-aţi putut desprinde de tot de această lume?

Nu m-am desprins total, dat fiind că în prezent lucrez la o carte despre handbal, destinată antrenorilor, deoarece ea conţine diferite exerciţii fizice, scheme de joc, tactici etc. Cartea sper să o lansez anul viitor în România.

Ca jucător am avut bucuria să vă vedem evoluînd pentru Minaur. Ca antrenor, nu v-am cunoscut. Ce fele de antrenor aţi fost?

Am avut mulţi antrenori ca handbalist, mulţi antrenori buni. Dar nu l-am copiat pe niciunul. Consider că fiecare antrenor trebuie să-şi construiască propriul stil, în funcţie de caracterul lui. Eu am fost un antrenor cu mult calm.

"Baia Mare a fost totul pentru mine şi a rămas în inima mea"

Aţi venit la Minaur în 1977, aţi rămas aici pînă în 1989. Ce au însemnat 12 ani de Minaur Baia Mare?

La Baia Mare m-am împlinit atît profesional, cît şi personal. Aşa că Baia Mare a însemnat familia mea, Baia Mare mi-a adus mari bucurii handbalistice. Baia Mare a fost totul pentru mine şi a rămas în inima mea. Iar Minaur... (zîmbeşte) Minaur a fost cea mai bună echipă de handbal din lume pentru mine. Am obţinut la Minaur cele mai valoroase rezultate handbalistice, am trăit nişte ani foarte frumoşi la această echipă. Desigur, nu au fost doar lauri, au fost şi eşecuri, dar cei 12 ani petrecuţi la Minaur reprezintă cea mai frumoasă perioadă handbalistică din viaţa mea de sportiv.

Privind în urmă, puteţi spune care a rămas bucuria cea mai vie trăită cu Minaur?

Sînt atît de multe amintiri frumoase. Atît de multe momente de ţinut minte. Şi fiecare amintiri are locul ei bine stabilit în inima mea. Dar cred că, totuşi, cel mai marcant moment a fost cîştigarea primei Cupe IHF, în 1985, cînd am avut peste 40 de minute de aşteptat ca să aflăm dacă golul înscris de Stamate în ultimele patru secunde a fost sau nu a fost validat. În final bucuria a fost atît de mare încît o săptămînă după ce am revenit la Baia Mare petrecerile au tot continuat...

"îmi creşte inima cînd văd că Baia Mare nu m-a uitat"

Vi s-a rostit azi numele în sală, după 17 ani de cînd aţi plecat din Baia Mare. Iar publicul v-a aplaudat cu respect şi multă căldură.

Ce public extraordinar am avut mereu! Ţin minte că sala se umplea pînă la refuz şi mai rămîneau spectatori şi în jurul sălii... Nu a fost foarte multă lume la acest meci al Minaurului: s-a schimbat şi handbalul, dar şi societatea în care trăim, acum existînd mult mai multe alternative pentru petrecerea timpului liber. A fost foarte emoţionant ca cei care au fost la sală să mă aplaude aşa: lumea îşi mai aduce aminte de mine, după tot acest timp şi inima îmi creşte inima cînd văd că Baia Mare nu m-a uitat.

Cum aţi regăsit Minaurul?

Cînd îţi pleacă zece jucători în vară şi trebuie să reconstruieşti echipa, ai numai o scăpare: banii. Bani necesari pentru a aduce alţi jucători. Nu poţi reconstrui fără sponsori. Echipei de azi, aşa cum am văzut-o eu, îi lipsesc maturitatea şi omogenitatea. Noi ne ştiam de ani buni şi jucasem foarte mult împreună. Ne cunoşteam deja aşa de bine că era de ajuns o privire ca să ne înţelegem! Pentru construirea unei echipe omogene este nevoie de timp!

Un mesaj pentru cititorii paginilor de sport ale "Graiului"?

Modul în care m-au primit spectatorii îmi dovedeşte că am însemnat într-adevăr ceva pentru Minaur. Pentru Baia Mare. Atît cît am jucat pentru Minaur am încercat mereu să mă autodepăşesc. Fireşte, au fost şi zile mai puţin bune, nu eram o maşină care să funcţioneze perfect tot timpul. Le mulţumesc tuturor iubitorilor de handbal că nu m-au uitat. Le doresc să aibă în Minaur o echipă foarte bună cît de curînd şi îi îndemn să vină în număr cît mai mare la meciuri. E un ajutor atît material pentru club, cît şi moral pentru echipă.

O ultimă curiozitate: spuneaţi că aţi jucat pînă la 45 de ani. Mai funcţiona "efectul MV" la 45?

Sigur că funcţiona!

Maricel Voinea se află pentru cîteva zile în vacanţă în Maramureş, alături de soţia sa. Fiul lor, Bogdan, are 26 de ani şi a rămas în Germania deoarece este student în an terminal la Management şi are de pregătit nişte exemene. Maricel Voinea, legenda Minaurului, lucrează azi în Germania în domeniul administraţiei publice şi revine în România de cîte ori are ocazia. Poate şi pentru că, atunci cînd calcă în Maramureş, ajunge într-un colţ de lume care îl iubeşte şi azi, după tot acest timp, pentru imensele bucurii pe care ni le-a oferit cîndva, făcînd miracole pe semicercuri, în numele Minaurului...

Ramona-Ioana Pop