Minaur Baia Mare

În poarta de handbal, de la 14 ani

   A început practicarea acestui sport în anul 1980, la CSŞ Hunedoara, îndrumat fiind de antrenorul Ion Istrate. Dovedind încă de la bun început reale aptitudini de mare portar, Daniel Apostu a ajuns, după trei ani, la Metalul Hunedoara, echipă de divizia a doua. Nu avea împliniţi 17 ani cînd Apostu participa deja la meciuri foarte tari. "Cred că a fost perioada în care am învăţat foarte multe şi am acumulat experienţă utilă pentru luptele care urmau..." spune Apostu, pe care - cu amabilitate - antrenorul Vlad Caba ni l-a "împrumutat" preţ de cîteva minute la finalul antrenamentului de ieri dimineaţă. Următorul pas a fost la Strungul Arad, o echipă care îşi dorea promovarea în prima divizie. "Mă gîndeam că dacă fac parte dintr-o echipă care îşi doreşte să urce în valoare, voi evolua şi eu o dată cu ea şi va creşte şi valoarea mea de portar" explică Apostu, adăugînd cu un zîmbet: "Vezi, încă de pe atunci îmi doream să îmi construiesc un nume, să ajung un sportiv valoros!" Şi aşa a şi fost: şi arădenii au promovat în A, şi Apostu a devenit un portar de valoare... "Am făcut o figură bună atunci ca echipă nou promovată, îmi amintesc că am făcut egal cu Steaua - echipă la care jucau Berbece, Stîngă, Munteanu şi alte nume - răsunătoare - într-un meci istoric pentru mine" continuă portarul şirul mărturisirilor.

"Visul meu era să ajung să joc la Minaur..."

   Trei ani a stat la Arad, pînă cînd - în 1991 - a venit telefonul din partea lui Viorel Maier: "Visul meu era să ajung să joc la Minaur, aşa cum cred că orice jucător din România visa şi visează să evolueze la Minaur. Aşa că nici n-am stat pe gînduri, iar în 1991 eram la Baia Mare, unde m-am acomodat foarte repede." După doar cîteva luni de apărat reputata poartă a Minaurului (pe unde au trecut nume mari, precum Negovan, Petran, Neşovici, Ciorîţă...), Apostu a fost convocat la lotul naţional, timp de vreo şapte ani consecutiv. "Cred că m-au tot chemat la lot pentru că am demonstrat prin multă muncă şi prin seriozitate că merit să apăr poarta Naţionalei şi cred că mi-am şi adus aportul de multe ori la rezultatele bune ale României, într-o generaţie care s-a calificat la Mondiale, Europene şi chiar la Jocurile Olimpice. Apostu a evoluat o perioadă peste hotare, la Gaeta (în 1997), apoi la Marsala (în 1998 şi 1999), ambele echipe de liga a doua în Italia, ambele luptînd pentru promovarea în prima ligă. A revenit apoi pentru circa un an la Minaur şi s-a întors - preţ de un retur - la Marsala. Antrenorul Liviu Paraschiv l-a chemat înapoi în ţară, la echipa din Piatra Neamţ, cu care a şi cîştigat Cupa României. A venit apoi telefonul din partea lui Lascăr Pană: "Imediat m-am întors la Minaur, deoarece, nu-i aşa, nicăieri nu este mai bine decît acasă... Şi vedeţi, la Minaur sînt şi acum."

Niciodată campionul României...

   A cîştigat Cupa României cu HCM Piatra Neamţ, iar anul trecut a evoluat în finala Cupei României, luînd - în final - cu Minaur locul II. A fost de patru ori vicecampion al României şi de trei ori a obţinut medaliile de bronz. A participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), la Campionatele Mondiale din Suedia şi din Islanda, la Campionatele Europene din Portugalia şi Spania. În 1991 a fost campion balcanic. Doar cîteva repere dintr-o vastă şi strălucitoare carte de vizită.

Tată de campion

   Daniel Apostu este însurat din anul 1988 cu Katalin. Au doi băieţi împreună, pe Alexandru Paul care are 15 ani şi pe Răzvan Ştefan, care are 9. Alexandru este legitimat de patru ani la eXtrem, fiind campion al României la juniori. Un titlu care îi lipseşte celebrului său tată. Chiar dacă joacă handbal, Alexandru este inter şi nu portar. "Am fost în sală cînd Alexandru a ieşit campion al României şi a fost extraordinar sentimentul. Cum eu călătoresc mult, nu prea am avut timp să vin să-l văd la meciuri sau la antrenamente, iar cînd l-am văzut devenind campion a fost ceva cu totul deosebit. M-a întrecut: eu n-am fost niciodată campionul României..." mărturiseşte portarul Minaurului, iar ochii i se luminează de toată mîndria paternă aferentă. Răzvan practică fotbalul şi îl tentează o cochetărie cu voleiul. "Cred că sînt un soţ şi un tată bun, toată viaţa am încercat să combin munca de sportiv şi viaţa de familie, astfel încît ai mei să aibă totul, să nu ducă lipsă de nimic" a încercat portarul o caracterizare.

Fără idoli în handbal, dar cu lecţii de învăţat

   "Idoli n-am avut atunci cînd m-am apucat de handbal. Dar au fost portari de la care am avut ce învăţa şi tot timpul am furat cîte ceva de la cei care erau buni. Cu Buligan, de exemplu, am fost coleg de cameră la lotul naţional, iar între noi, portarii, mereu a fost atmosferă deosebită între noi."

Această capricioasă poveste de iubire...

   Cu publicul şi cu jurnaliştii din Baia Mare, Apostu s-a aflat mereu implicat într-o capricioasă poveste de iubire. Spectatorii i-au scandat numele atunci cînd a făcut minuni în poartă, l-au adulat, dar l-au şi apostrofat cînd a avut o zi mai slabă, fără să-l menajeze. Jurnaliştii au răscolit printre cele mai expresive metafore pe care să i le dedice în zilele bune, dar l-au şi criticat atunci cînd au considerat că nu evoluează la adevăratul lui potenţial. Iar Apostu nu se sfieşte să-şi arate sentimentele nici faţă de unii, nici faţă de alţii. "Greşesc. Ştiu că greşesc în privinţa aceasta. Cînd m-am întors din Italia eram mult mai calm. Am rezistat aşa circa un an, doi. Te concentrezi asupra meciului, să joci cît mai bine, să faci tot posibilul şi chiar imposibilul ca să cîştigi, iar în Baia Mare foarte mulţi spectatori îşi dau cu părerea în timpul meciului. Iar cînd tu eşti gata să dai totul şi auzi din public comentarii răutăcioase şi chiar înjurături, în tensiunea meciului, eu mai izbucnesc. După meci, mă liniştesc şi îmi pare rău. Uneori chiar mi-e ruşine şi mă duc şi îmi cer scuze. Mai am şi "şedinţe" acasă pe tema aceasta, cu soţia..." spune portarul Minaurului, completînd: "În ceea ce priveşte relaţia cu jurnaliştii, răutăţi nu au scris despre mine, dar au fost materiale care mi-au căzut rău. Atunci cînd tu şti ce sacrificii faci ca să fii în teren şi ca să obţii victoria pentru tine, pentru echipa ta şi pentru spectatorii care vin la meci, uneori nu îţi cad bine toate cele scrise."

Apostu, "căpitan" de vîrstă la Minaur

   La Minaur sînt la această oră jucători de 19 ani (Irimuş şi Csepreghi). Sînt juniorii echipei. La polul celălalt, seniorul echipei este Apostu. Şi chiar dacă funcţia de căpitan de echipă nu mai există, el este în continuare căpitanul minauriştilor, fiind "responsabil" cu mobilizarea mai tinerilor lui colegi. "Cînd ne adunăm la time out, îi îndemn ca, ceea ce ştim să facem, să facem cît mai bine. Să le fim "naşi" la toţi: întotdeauna cei pe care îi baţi te respectă... Încerc să relaxez atmosfera pentru că întotdeauna relaxat joci mai bine decît atunci cînd eşti stresat foarte tare de miza jocului" dezvăluie seniorul Apostu.

Frumoasa "nebunie" a portarilor

   Se spune că pentru a fi un bun portar îţi trebuie neapărat o doză - mai mare sau mai mică - de nebunie. "Ştiu că se spune că portarii sînt nebuni. Dacă ţi-e frică şi nu îţi înfrîngi instinctul de conservare nu ai cum să fii un bun portar. Dacă închizi ochii, iar n-ai cum să aperi. Dar şi eu, chiar şi azi, mai închid ochii cîteodată. Rar. Este ceva ce nu se învaţă decît în foarte mult timp" spune Apostu.

Îndrăgostit de muzica anilor '80

   Timp liber nu prea are, mai ales acum, că este în sesiune, deoarece Daniel Apostu este în anul III la Facultatea de educaţie fizică şi sport de la Universitatea "Bogdan Vodă". "Sper din suflet să termin facultatea cît de curînd deoarece am început-o în 1994. Mi-am tot îngheţat anii. Acuma sper să termin că pînă şi profesorii îmi spun că sînt student încă de la inaugurarea universităţii în Baia Mare..." Atunci cînd avea timp liber mai mult, Apostu alegea fie să se uite la televizor, fie să asculte muzică. "Ascult cu mare plăcere Dire Straits, Queen, Depeche Mode. În general ascult muzica anilor '80, muzica tinereţii mele" îşi declină Apostu preferinţele muzicale. Portarul nu este ocolit nici de "boala" jocurilor pe calculator, preferînd jocurile de cărţi.

"Minaur cred că înseamnă totul pentru mine..."

   "Minaur înseamnă foarte mult pentru mine. A fost rampa de lansare pentru lotul naţional şi cred că visul oricărui sportiv este să cînte imnul pentru el. A fost rampa de lansare şi pentru cariera sportivă internaţională. Minaur cred că înseamnă totul pentru mine în materie de handbal" îşi mărturiseşte Apostu iubirea pentru gruparea de pe Valea Roşie. Îl întreb dacă a socotit vreodată căte meciuri a jucat pentru Minaur. N-a stat să socotească, dar la o scrută estimare îi ies peste două sute de meciuri oficiale...

   Nu pot să închei interviul fără să pomenesc de tragica finală de anul trecut de la Sighişoara, cînd primul care a izbucnit în lacrimi a fost chiar Apostu. "Eu sînt un om sensibil. Chiar şi la filme îmi mai scapă uneori cîte o lacrimă... La Sighişoara ne-am dorit toţi foarte mult să cîştigăm şi chiar cred că am jucat extraordinar şi că ar fi trebuit să aducem cupa acasă. Ne-am dorit foarte mult victoria şi din cauza celor care au venit de la Baia Mare la Sighişoara şi ne-au întîmpinat pe treptele sălii de sport, scandînd numele MINAUR. Şi acum mi se face pielea de găină cînd îmi amintesc... Iar cînd am văzut mingea în poartă în ultimele secunde, am izbucnit în plîns... (face o pauză) Sper să mai joc cîndva o finală de Cupa României!"

În loc de final

   "Aş vrea să transmit spectatorilor care vin la Minaur speranţa mea că vor reprezenta mereu acel public adevărat care a dus mereu Minaur spre glorie. Mereu sala din Baia Mare s-a transformat în vulcan pentru Minaur şi atunci cînd simţi atîţia oameni aproape nu ai cum să nu cîştigi!"

Ramona-Ioana Pop

Foto: Daniel Dan