Minaur Baia Mare

Newsflash

In cadrul etapei a cincea a Diviziei A la handbal masculin, Minaur Baia Mare s-a impus cu 30-28 (13-15) la Pitesti. Meciul a fost arbitrat de cuplul prahovean Teglas / Vasilescu. Cele doua puncte au ajuns in linia de clasament a Minaurului, asta este, pana la urma, cel mai important lucru. In etapa urmatoarea, in 16 octombrie, Minaur are meci acasa, in compania echipei HCM Fagaras, lider neinvins al seriei B dupa primele patru etape.
"Am avut noroc, dar norocul ni l-am facut singuri in ultimele minute. Pentru ca in minutul 25 scorul era 28-26 in favoarea gazdelor. In conditiile in care gazdele au avut opt minute de eliminare si noi am avut 36, adica mai bine de o repriza am jucat in efectiv incomplet", a declarat pentru eMaramures antrenorul Ion Gerhard. Santeiu, la a treia eliminare a vazut rosu, in timp ce Lisita a primit direct rosu.

Pentru Minaur au inscris: Ferent 10 (4 din 7m), Buciuman 6, Lisita 4, Acsinia 3, Albu 2, Fotonea 2, Pertea 1.
Sunteti aici:Prima pagina arrow Noutati arrow Interviuri arrow Vlad Caba
  • Decrease font size
  • Default font size
  • Increase font size
  • default color
  • green color
  • blue color
Vlad Caba PDF Imprimare E-mail
miercuri, 25 ianuarie 2006

Vlad Caba (Graiul MM 4813 din 23 ianuarie 2006 si Graiul MM 4815 din 25 ianurie 2006)

 

Vlad CABA: "... numele şi renumele Minaurului te onoreazã" (I)

Vlad Caba, actualul antrenor al echipei HC Minaur Baia Mare, a început practicarea handbalului la 13 ani, la CSŞ Banatul Timişoara. Primul lui antrenor, prof. Vasile Fãrcaş. La 17 ani, a debutat la o echipã de seniori de prim eşalon. Era vorba despre Politehnica Timişoara, antrenor fiindu-i Constantin Jude. În perioada armatei a evoluat pentru Steaua Bucureşti, unde l-a avut ca antrenor pe Radu Voina. "Era perioada de glorie a Stelei, cînd jucau pentru ea Stîngã, Berbece, Drãgãniţã etc." îşi aminteşte Caba. A revenit apoi la Poli Timişoara, antrenor fiindu-i de aceastã datã Otto Hell. La 24 de ani pleacã în Austria, pentru douã ediţii de campionat, ca jucãtor, în prima ligã, la echipa UHC Stockerau. A ajuns apoi la echipa Medvescack Zagreb (Croaţia). "Cred cã a fost cel mai bun an al meu şi cea mai valoroasã echipã la care am evoluat, echipã care - printre altele - a dat inclusiv doi campioni olimpici în 1996, la Atlanta" menţioneazã Caba. Ultimul an de strãinãtate şi-l petrece la Sittardia Sittard(Olanda), echipã cu care a cîştigat Cupa Olandei în 1996. La Sittard a debutat în cariera de antrenor, la o echipã de juniori. Revine apoi în ţarã, ca profesor la Facultatea de Politehnicã din Timişoara, fiind absolvent al ANEFS Bucureşti (promoţia 1994). Între timp, Poli ajunsese în a doua divizie. În sezonul 1996/1997 promoveazã în prima divizie, ca antrenor-jucãtor. Timp de un an de zile s-a dedicat apoi în exclusivitate profesoratului, timp în care Poli a cãzut din nou în B. În campionatul 1998/1999 reia activitatea de antrenor la Poli în B, pentru ca în 2000/2001 sã promoveze iarãşi în A. Caba a rãmas la Politehnica Timişoara antrenor pînã în primãvara lui 2002. O perioadã s-a dedicat din nou în exclusivitate catedrei. În sezonul 2004/2005 a fost antrenor în Germania, la echipa TV Emsdetten, în liga a doua Nord. În vara lui 2005 revine în ţarã: au existat cîteva discuţii cu Cristian Gaţu pentru cooptarea lui la Centrul Naţional de Excelenţã în Handbal de la Sighişoara, dar discuţiile nu s-au concretizat. Din octombrie, este antrenor principal la Minaur.
Ca jucãtor, a fost campion al României în 1989 cu Steaua, în 1991 cu Poli Timişoara ("Era prima echipã din provincie care devenea campioana României...") A fost component al loturilor naţionale de juniori, tineret şi seniori. Principala performanţã internaţionalã pe care a obţinut-o cu echipa României a fost locul IV la Campionatul Mondial Universitar în 1993. A fost antrenor secund al lotului de tineret în 2000, principal fiind Aihan Omer. La aceastã orã este tot antrenor secund al lotului de tineret, principal fiind de aceastã datã Ion Crãciun.

Domnule Caba, cum aţi ajuns la Minaur? Şi ce aţi gãsit cînd aţi sosit la Baia Mare?

   Cred cã la o zi sau douã dupã ce am înţeles cã nu voi mai merge la Sighişoara, a venit telefonul din partea domnului Panã: "Nu vrei sã vii la Minaur?" O ocazie din aceasta nu se poate rata, indiferent cît de grea ar fi situaţia momentului. Orice antrenor care a venit pe banca tehnicã a acestei echipe a venit pentru cã numele şi renumele Minaurului te onoreazã. Cînd am venit la Baia Mare ştiam de tot trecutul strãlucitor al echipei, dar tot aşa ştiam cã nici pe departe Minaur din toamna lui 2005 nu mai are jucãtorii emblematici pe care i-a avut cîndva. Ştiam cã în echipã sînt doar cîteva nume grele din generaţiile mai recente (Apostu, Varady, Sabãu). Nu ştiam nimic despre ucraineni şi nici despre situaţia financiarã. Am rãmas neplãcut surprins de greutãţile organizatorice prin care trecea Minaur şi nu credeam sã regãsesc o serie de probleme de acest gen (masã şi cazare de slabã calitate, condiţii dificile de deplasare, inexistenţa unor susţinãtoare pentru efort etc.) pe care le cunoscusem ani de zile la o echipã studenţeascã. Am luat totul de zero. Sigur cã pe de o parte mi-ar fi plãcut şi mie sã antrenez echipa Minaur în perioada ei de glorie, dar cred cã munca pe care o fac eu acum, deşi mai ingratã şi mai grea, poate oferi satisfacţii mari: dacã voi reuşi sã reconstruiesc echipa, aceasta va fi o confirmare, cel puţin pentru mine, cã ideile mele nu sînt proaste. Nu ascund faptul cã încã nu am un contract cu Minaur, dar nici nu ţin neapãrat sã am acest contract, atîta timp cît oamenii din conducere îmi aratã cã sînt serioşi şi responsabili.

Cînd aţi acceptat aceastã colaborare cu Minaur, nu v-a intimidat renumele lui Panã? Relaţiile sale trecute nu din cele mai senine cu foştii antrenori?

   Cunoşteam poveştile legate de foştii antrenori. Dar cine nu are curajul sã facã un asemenea pas nici nu are ce cãuta la Minaur. Cine nu are curajul sã încerce sã colaboreze cu o personalitate ca Lascãr Panã nu are rost sã viseze Minaurul.

Cum se resimte la nivelul bãncii tehnice plecarea lui Panã?

   Aceastã plecare nu s-a resimţit puternic la nivelul bãncii tehnice, deoarece chiar dacã nu am ales niciodatã sã-l înfrunt pe Panã, am ales mereu sã rãmîn fidel ideilor mele, fãrã sã produc panicã. Nu mi-a influenţat niciodatã deciziile, chiar dacã a încercat sã îşi impunã pe alocuri propriile principii. Dar eu am considerat mereu cã încerca doar sã ajute echipa, cã se implica emoţional în destinul ei. Dar nu mi-a deturnat niciodatã ideile. Probabil cã dacã m-ar fi deturnat de la ideile mele, nu aş mai fi continuat munca la Minaur. Dar nu a fost cazul. Cert este cã un conflict de idei între noi doi nu a existat niciodatã. Eu i-am arãtat tot timpul respectul cuvenit pentru un om care a trãit o viaţã în lumea handbalului şi îi rãmîn recunoscãtor pentru şansa pe care mi-a acordat-o de a antrena echipa Minaur.

Vlad CABA: "... numele şi renumele Minaurului te onoreazã" (II)

"Dacã banii nu ar fi o problemã... Ghionea ar fi o primã opţiune"

Dacã plecarea lui Lascãr Panã nu s-a resimţit insistent la nivelul bãncii tehnice, venirea lui Viorel Maier cum se simte?

   Venirea lui Maier dã o notã de optimism. Rezultatele anterioare obţinute de Viorel Maier în calitate de preşedinte al Clubului Minaur ne îndreptãţesc sã credem cã echipa este pe mîini foarte bune. Ce va fi? Timpul va confirma...

Ipotetic vorbind, sã spunem cã sezonul transferurilor ar fi acum în plin apogeu şi cã banii nu ar fi o problemã. Pe cine aţi aduce la Minaur?

   (zîmbeşte Caba, zîmbim amîndoi...) Dacã banii nu ar fi o problemã... Ghionea ar fi o primã opţiune. Deşi nu am lucrat cu el, am referinţe foarte bune în ceea ce-l priveşte. Poarta e rezolvatã cu tripleta Apostu, Iordan Marchiş, astfel avem una dintre cele mai tari porţi din Ligã. Tinereţea lui Marchiş se va îmbina cu experienţa lui Apostu şi cu maturitatea lui Iordan. Fireşte cã dacã vorbim ipotetic nici pe Stãnescu nu l-aş da afarã... (glumeşte tehnicianul) Îmi doresc cu siguranţã un jucãtor de nouã metri. Îmi pun mari speranţe în Csepreghi şi Mureşan, dar - în aceeaşi idee - sînt conştient cã evoluţiile lor nu sînt trase cu liniarul şi ne putem aştepta la fluctuaţii foarte mari datoritã vîrstei. Mai mult nu putem cere. Mai este nevoie de un juctor de valoare pentru linia de nouã metri, care sã facã atît faza de atac, cît şi pe cea de apãrare. Mã gîndesc de asemenea la un jucãtor pe postul de extremã stîngã, care sã-i creeze concurenţã realã lui Sabãu, care este un jucãtor de valoare, dar care de o vreme stagneazã. Sigur cã mã gîndesc şi la un post de pivot, pentru cã trebuie sã iau în considerare vîrsta lui Varady. Mi-ar plãcea ca Ilieş sã revinã acasã, deoarece dã un randament bun la Tg. Jiu. Eu sper sã-l fac pe Şoancã un apãrãtor de bazã, deoarece are aproape tot ce-i trebuie. Dupã cum vedeţi, nu caut nume supersonice, deoarece îmi place sã lucrez cu tinerii. Mai am în vizor cîţiva jucãtori de la lotul de tineret: pe unii poate reuşim sã-i aducem chiar din acest retur la Baia Mare, sub formã de împrumut, dacã şi ei vor dori treaba aceasta. Dacã nu, voi face tot ce pot sã-i aduc de la varã. Aici nu-i nici un secret: este vorba despre o extremã dreaptã, Andrei Mihalcea, de la Odorhei, şi despre un inter dreapta, Botond Ferenczi, tot de la Odorhei. Sînt jucãtori care promit foarte mult. Am şi eu ambiţia mea de a forma jucãtori şi de a nu-i lua gata formaţi. De fapt eu zic cã şi Ghionea nu este gata format, ci a demonstrat doar cã are un potenţial deosebit. Pentru a concluziona, sînt adeptul muncii cu jucãtori care sînt dispuşi sã înveţe şi sã facã efort maxim pentru a progresa. Sînt convins cã o datã cu jucãtorii tineri pe care-i formez, cresc şi eu în valoare pe zi ce trece, pe mãsurã ce progresele lor se vãd în teren.

"Vreau sã practicãm un handbal modern, adaptat la... realitatea româneascã"

Sãrãcie în lada de zestre a clubului, sãrãcie pe banca de rezerve a echipei, sãrãcie de puncte în clasament. În acest context, care mai este obiectivul Minaurului pentru acest sezon?

   Nu mai avem nici un obiectiv. Totuşi, în ceea ce priveşte clasamentul, obiectivul ar fi sã ne situãm la finele returului în prima jumãtate a ierarhiei, chiar şi la mijlocul acesteia. Deşi prin muncã foarte grea am reuşit sã urcãm pe locul VI, greşeala de interpretare a acelui paragraf în legãturã cu utilizarea juniorilor ne-a privat de trei puncte obţinute cu mari eforturi şi în mod cinstit. În condiţiile în care am fi rãmas pe VI cu punctele obţinute în mod real, poate am fi fixat ca şi obiectiv ocuparea locului V. Locul V ar fi sunat mai bine pentru potenţialii investitori şi contactul cu Europa handbalisticã ne-ar fi fost util. Ajungînd pe locul VIII în mod nejustificat, pentru cã în teren cinstit ne-am obţinut punctele, nu ne rãmîne decît speranţa sã ne situãm undeva în jurul locurilor VI sau VII. Eu, ca antrenor, mi-am trasat nişte linii metodice concrete şi am stabilit un obiectiv în ceea ce priveşte stilul de joc. Vreau sã practicãm un handbal modern, adaptat la... realitatea româneascã. În primul rînd, vreau sã avem un sistem de apãrare de bazã care sã funcţioneze şi care sã ne dea garanţia cã şi dacã avem evoluţii mai slabe în atac, putem compensa prin jocul de apãrare. Din pãcate se pune accent foarte puţin, din cîte ştiu eu, pe jocul de apãrare la pregãtirea echipelor de juniori. Pentru cã apãrarea este "sora bunã" a jocului de contraatac, ar trebui sã profitãm de calitãţile unor jucãtori ca Sabãu, pentru cã Minaur este o echipã predispusã la joc de contraatac. Pentru jocul de atac îmi doresc ca jucãtorii sã-şi însuşeascã principiile generale ale atacului, în funcţie de diferitele sisteme de apãrare. Vreau sã scot cît pot jocul schematizat şi sã-l înlocuiesc cu un joc spontan, bazat pe automatismele create din însuşirea principiilor de bazã.

Ramona-Ioana Pop

 


 
< Precedent

Urmatorul meci

Du., 12. feb. 2012 11:00
CSM Sfantu Gheorghe
CSM Sfantu Gheorghe
:
HCM Baia Mare
Minaur
Rezultate anterioare
<< Actual >>

Sponsori

Competitii


Autentificare






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Cine este online

Avem 33 vizitatori online

Syndicate

Vizitatori pe minaur.ro

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAzi50
mod_vvisit_counterIeri554
mod_vvisit_counterSaptamana asta604
mod_vvisit_counterLuna asta2913
mod_vvisit_counterTotal722441