Minaur Baia Mare

Newsflash

Echipa de juniori IV a Academiei de Handbal Minaur Baia Mare - campioana nationala

Dupa ce echipa de juniori III a Academiei de Handbal Minaur au reusit sa castige titlul de campioni nationali, iar juniorii V au castigat medalia de bronz, astazi, 12 iunie, a fost randul juniorilor IV sa mai aduca o medalie in vistieria clubului. Spre bucuria tuturor, micii minauristi au reusit sa cucereasca medalia de aur, invingand in finala U Transilvania Cluj, cu scorul de 19-14 si devenind astfel campionii Romaniei.
Legenda merge mai departe, si-au spus astazi, 12 iunie, spectatorii care au asistat la victoria juniorilor IV de la Academia de Handbal Minaur in finala jucata in compania echipei U Transilvania Cluj. Daruire maxima, dorinta de victorie si o risipa de energie atat din partea jucatorilor, cat si a antrenorilor care au fost pe toata durata partidei precum niste lei in cusca, aceasta a fost pe scurt reteta care a adus inca o medalie de aur la handbal in Baia Mare. In spatele acestui succes sta, insa, si mai multa munca, inceputa in urma cu un an si incununata astazi intr-un mod atat de frumos.

„A fost un turneu foarte foarte greu, in care fiecare meci a fost ca si o finala. Am sperat tot timpul ca vom castiga, am crezut in noi si iata ca am castigat. Dupa un an de munca foarte grea, cu o echipa facuta din mers, am reusit sa luam medalia de aur la nivelul nostru. Noi ne-am indeplinit primul obiectiv atunci cand ne-am calificat la turneul semifinal, dupa care am avut ca obiectiv calificarea la turneul final. Calificandu-ne la turneul final, bineinteles ca am sperat si la o medalie”, a spus Alexandru Cristea, antrenorul baimarenilor.

„Putem sa spunem ca viitorul suna foarte bine pentru Minaur pentru ca am reusit foarte multe in acest an si chiar ne-am depasit obiectivul. Intr-adevar, legenda merge mai departe… Sper sa mergem mai departe in acest ritm”, a declarat Danut Bizau, presedintele Academiei de Handbal Minaur.

Performanta a fost sarbatorita asa cum se cuvine: cu o hora a victoriei, cu refrenul „Campionii, campionii” si cu sampanie, care de data aceasta a fost pe masura castigatorilor, adica de copii.

„A fost un campionat greu, am muncit tot anul pentru el. Am asteptat meciul cu U Cluj demult, ca sa ne luam revansa. Acum suntem foarte fericiti pentru performanta noastra”, a spus Laurentiu Kiss, capitanul echipei de juniori IV.

emm.ro

(Aproape) O zi in cantonament cu Minaur

luni, 16 iulie 2007

Daca pentru majoritatea dintre noi e vacanta, cea a sportivilor tocmai s-a incheiat. Dupa o saptamana de reacomodare la efort, minauristii au trecut la acumulari serioase, urcand in cantonament la Izvoare.

Ne-am hotarat sa ii urmarim in traseul unei zile de cantonament, sa vedem daca e doar o iesire in natura sau daca intr-adevar se munceste din greu.

Am ajuns in jurul orei 12, evident dupa ce am reusit sa ne smulgem din patul vacantei. De dimineata handbalistii avusesera deja un antrenament si se pregateau de masa. Ii reperam in hotel, Varady ma ia la rost ca nu scriem suficient de mult despre jucatorii de la echipa. Il contrazic tocmai cu randurile de fata. Silu Viman ma intreaba daca i-am adus ziare,altcineva (cred ca tot Varady) imi cere un rummy. Hmmm, pare tot mai mult iesire in natura cantonamentul asta. Stramb din nas si il caut pe nou-venitul sarb, Djordje Pesic. Sau George. Sau doar Pesic. E in camera cu Yan. Cei doi par sa se inteleaga, desi apeleaza sustinut la limbajul non-verbal. Cu Yan pe post de translator, incerc sa aflu primele impresii ale sarbului in cantonament. Dupa cateva incercari esuate de a-i explica ce vreau, il concediez pe Yan, din maini stiu si eu sa dau. Djordje e placut surprins de frumusetea zonei, Yan rade misterios. Pretinde ca ei nu apuca sa se uite prea mult in jur. E randul meu sa rad, ca inca nu vazusem nimic care sa ii dea dreptate. Ii las pe cei doi slavi si il caut pe celalalt nou-venit, constanteanul Galan. Nu il gasesc, asa ca aman culegerea impresiilor pentru mai tarziu.

Pe hol dau de cei doi antrenori,Avramescu si Mironescu. Dl. Avramescu vorbeste la telefon cu presedintele Maier, asa ca il abordez pe secund. Ii transmit impresiile mele referitoare la frumusetea iesirilor in natura, dar care nu prea seamana a cantonament. Zambeste cu subinteles si nu imi raspunde.Abordez o tactica ocolitoare si intreb daca mai lipseste cineva din cantonament. Doar Baban, care acuza o toxinfectie alimentara si are liber de la medic pana joi.

Ne indreptam spre sala de mese, era deja ora 1. Ma asez intre Sandu Sabou si Pete (Kovacs). Discutiile incep sa curga, pe Sandu il dor picioarele si are nevoie de un masaj. Soseste supa. Soseste si Sica Surducan. I-am luat locul. Imi cer scuze si ii spun ca deja am gustat din supa. Foarte putin incantat, se aseaza cateva locuri mai la stanga.Nu avea sa fie prima greseala fata de Sica. Mancarea e buna, vine si felul doi. Silu face cheta pentru o salata extra. E mare amator. Cum nu gaseste intelegere la coechipieri, atenteaza la salata medicului Bolba care inca nu sosise. Avramescu il fugareste rapid asa ca ma sacrific in numele echipei si ii cedez salata mea. Mironescu face numaratoarea si realizeaza rapid ca lipseste cineva. Galan. Nu l-a anuntat nimeni ca e ora mesei. Fiind cel mai tanar, Marcu primeste insarcinarea sa il cheme pe constantean la mancare. Ma mut la masa antrenorilor, unde e dezlegare la fumat. Jucatorii se retrag catre camere unde urmeaza program de somn pana la 16:30. Raman cu cei doi antrenori, contempland in sinea mea ca si mie mi-ar prinde bine o iesire din asta in natura,cu papa si somn toata ziulica. Fara sa observ, Flami (Florin Mironescu) ma lasa singur cu principalul Avramescu, asa ca vreme de vreo doua ore stam la taclale, cafele si tigari, timp in care sunt purtat prin intreaga cariera a domnului antrenor. Fascinanta, de altfel. Abia trecuse de ora patru si, surpriza, in cantonament apare fiul ratacitor, Baban. Fiu ratacitor, vorba vine, ca e cu scutire de la medic. Isi face cazarea,iar noi admiram caii statiunii, si imi promit sa o aduc si pe fetita mea sa ii vada. Primesc un telefon care ma anunta ca in Ucraina a avut loc o catastrofa nucleara, asa ca dam fuga la un televizor sa vedem despre ce e vorba. Nu era o masina Volga, ci era o bicicleta si nu am castigat-o ci a trebuit sa o dam. Cam asa si cu catastrofa nucleara. Las Realitatea TV sa informeze si alti romani despre ce s-a intamplat, si dau fuga la hotel ca e ora antrenamentului de dupa masa. In hol apareau deja primii jucatori. Sandu si Atza (Irimus) stau tolaniti pe trepte. Sunt din nou contrariat, chiar asa greu o fi sa dormi si sa mananci?! Ni se alatura Yan cu Djordje. Baietii nu intarzie sa il ia pe ucrainean la rost cu privire la starea precara a cailor ferate din tara vecina. Yan zambeste misterios si da vina pe sovietici. Cu ochii carpiti de somn isi face aparitia si Silu. Cand da cu ochii de Yan, ii transmite o urare pe care nu ati dori sa o reproduc aici, cu privire la aceleasi celebre cai ferate din Ucraina. Reusesc sa ii mobilizez pe baieti sa iesim la o poza de grup inainte ca antrenorii sa strige adunarea. Ma asigur ca i-am chemat pe toti, stam dupa Baban vreo doua minute. In fine, sunt toti acolo. Fac vreo 10 poze, sa imi iasa macar una, dupa care pornim spre locul de incalzire. Din spate apare Sica Surducan. Ups, am uitat sa il chem la poza. A doua greseala pe ziua de azi fata de el. Imi atrag atentia ca urmatoarea salata trebuie sa i-o rezerv lui daca nu vreau vreo minge in cap. Sica da din mana si imi spune ca am ceva cu el. Crede-ma, Sica, nu am nimic cu tine.

Ajungem la locul de antrenament, antrenorii expun programul: incalzire, scoala alergarii, oprire la izvor si "doua legate". Nestiutor, intreb "doua ce". "Doua ture", mi se raspunde. "De cabana?" "Nu, de dealuri". Iar domnul Avramescu e destul de amabil incat sa imi arate ce inseamna turele astea. Imi face impresia ca glumeste, dar pare a vorbi serios. Imi arata niste dealuri din departare, pe care de abia le vedeam, daramite sa mai si alerg pana la ele. Imi fac procese de constiinta ca pana acum mi-am ras de baieti ca asta ar fi doar o iesire in natura. Sica se straduie sa ii arate lui Djordje cam care e traseul iar sarbul se ia cu mainile de cap. Se mai fac cateva miscari de incalzire dupa care incep cu totii sa topaie peste "scaunele" din piatra de la scena in aer liber. Unii mai usor, altii mai din greu. Pare o joaca de copii, asa ca ma pun si eu la rand. Sar peste doua pietre, pe a treia sunt cat pe aici sa imi las incisivii superiori. Si probabil si cei inferiori. Daca tot suntem la detalii anatomice, Petre acuza o durere la tendonul piciorului drept si dupa cateva alergari pe iarba, se retrage la umbra.

A sosit si momentul celor doua ture. Legate. Pauza de reimprospatare la izvor, dupa care secundul porneste cronometrul. Intreb ironic daca anunt la cabana sa mute masa de seara spre ora noua. "Da de unde, ma repezeste Flami, intr-o jumate de ora ajung". Compensez excesul de aer de pin cu o gura de tabac asteptand sa ii vad pe baieti in zare. Intre timp, principalul Avramescu ne arata un munte departe in zare si ne povesteste cum era sa piara jumate de Minaur intr-o iarna in care Lascar Pana i-a trimis pe coclauri. Au ajuns inapoi abia pe la 10 jumate seara, dupa peripetii in zapezi. Au trecut 14 minute si apar primii jucatori intr-un luminis in care ii putem repera. Sunt doar niste puncte colorate. Incerc sa il atrag pe Flami intr-un pariu, cine ajunge primul. Fara ezitare, imi spune ca Marcu va fi acela. Mda, ma gandesc, e tanar, e usor, e ambitios. Plusez miza si il pun sa ghiceasca cine va fi al cincilea. Dupa cateva consultari, el isi pune banii pe Sabou, eu pe Bondar. Se fac treizeci de minute cand din vale apare Marcu, destul de sprinten. In spatele lui la cativa metri, Galan. O surpriza placuta. Yan e al treilea , iar al patrulea Sabou. Ha! Am sanse sa castig pariul. Dar al cincilea e Fotonea. Baban e ocupat sa le dea sticlele de apa, Avramescu ii zoreste sa continue cu tura a doua. Iar eu fac un pariu nebun cu antrenorii ca alerg "tura" in 45 de minute. Ma lovesc de hohote de ras mai mult sau mai putin pe fata. Asa ca nu imi ramane decat sa ma echipez si sa le demonstrez ca nu e atat de greu pe cat lasa ei sa se inteleaga. Dar asta e o intreaga poveste si am sa v-o spun maine.